Marius Croitoru revine în Liga 1: „La Steaua m-am simțit umilit”

Marius Croitoru revine în Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Croitoru (32 de ani), mijlocașul lui FC Botoșani, vorbește deschis despre problemele fotbalului românesc și explică de ce sportul de la noi a ajuns aproape de faliment

Croitoru vorbește despre cel mai greu moment al carierei – perioada în care a fost în conflict cu șefii Stelei – dar și despre planurile pe care le are la Botoșani

Marius, ce a însemnat pentru tine această promovare?
E o întoarcere la normal, pentru că până să vin la Botoșani am jucat doar în Liga I. A fost ceva nefiresc să joc în Liga a II-a, dar, din fericire, nu a fost decât un sezon. Tocmai din acest motiv nu mi-a fost greu să mă motivez.

Care sunt planurile voastre pentru Liga I?
E o ocazie unică pentru mulți dintre jucătorii de aici. Acum pot arăta că au valoare, își pot crește cota și apoi să plece la echipe cu pretenții mai mari. Vedeți și voi că în România e din ce în ce mai greu. La Botoșani avem salarii decente, nu foarte mari, dar sunt plătite la zi. Iar pentru liniștea oricărui fotbalist, acest lucru contează enorm.

Tu ai prins și perioada bună a fotbalului nostru, când mai toate echipele ofereau contracte mari…
Atunci s-a sărit calul, ca să nu folosesc cuvinte mai grele. Au fost salarii exagerate… Bine, exagerate erau și prețurile la apartamente, la mașini. Acum este o normalitate. Trebuie să arăți că ai valoare ca să ajungi la Steaua, la Dinamo, la CFR Cluj și să câștigi 10.000 de euro pe lună. Înainte, oriunde te duceai primeai 7-8.000 de euro. Era prea mult pentru România! Poate și din acest motiv am ajuns în situația asta.

Banii se câștigau ușor înainte, asta e realitatea!

„La Vaslui îmi cântau fanii la balcon. La Steaua am fost umilit!”

În situația în care un club mare nu are bani să plătească o deplasare de 3.000 de euro pentru juniori…
Păi, dacă echipele mari nu investesc, cele mici nici atât. Uite, eu cred că Academia lui Hagi este, de departe, cel mai bun lucru care putea să se întâmple în fotbalul nostru. Eu, ca părinte, îmi doresc să-l fac fotbalist pe băiatul meu. Și când văd că în niciun loc nu se investește în copii și juniori… Din acest motiv spun că un om precum Hagi, care și-a băgat banii pentru care a muncit toată cariera în fotbal, trebuie admirat.

Ești la a noua echipă din carieră. Care a fost locul în care te-ai simțit cel mai bine?
Din punct de vedere fotbalistic, la Vaslui m-am simțit excelent. Poate că nu plecam niciodată de acolo… Oamenii mă apreciau, mă simțeam iubit. Când, după meciuri, vin suporterii la tine acasă și îți cântă sub balcon, înseamnă enorm. Apoi a mai fost și experiența din Kazahstan. Aici, la Botoșani, mă simt extraordinar…

Ai avut parte și de experiența Steaua, una mai puțin plăcută.
Se întâmplă în viața oricui. Am avut un prim sezon foarte bun, apoi s-a rupt ceva. Nu știu nici acum ce. Oricum, trimiterea mea la echipa a doua a fost o mare prostie. Odată ce ai făcut asta, nu ai cum să mai vinzi un jucător. E ca marfa aia pe care o ții în vitrină, stă să exprire, și tu tot vrei să o dai. Nu ai cum! Poți să cazi psihic în astfel de momente. Gândește-te că în noiembrie jucam în Liga Campionilor și apoi mă uitam peste gard la colegii de la echipa mare cum se antrenează, iar eu mă pregăteam cu juniorii. M-am simțit umilit, dar am avut sprijinul familiei. A contat enorm asta.

Acum sunt jucători care merită bani mai mulți, dar nu-i mai pot lua. E foarte greu
Marius Croitoru, mijlocaș FC Botoșani

Noi am câștigat toate meciurile pe teren. A fost un efort fantastic și din partea jucătorilor, și din partea șefilor, care au asigurat stabilitatea financiară
Marius Croitoru, mijlocaș FC Botoșani

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×